Primăria Sectorului 2 anunță trecerea la colectarea deşeurilor pe 5 fracţii. Peste 130.000 de pubele vor fi distribuite la blocurile şi casele din sector

download (22)

Infrastructura de salubritate din Sectorul 2 va fi schimbată din temelii pentru a creşte gradul de reciclare a deşeurilor. Peste 130.000 de pubele noi vor fi distribuite în teren, atât la blocuri, cât şi la case. În felul acesta, deșeurile vor putea fi colectate separat, pe 5 fracţii, respectiv: hârtie/carton, sticlă, plastic/metal, deșeu menajer, biodeşeu, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 2 remis, joi, presei.

Potrivit sursei citate, echipamentele au fost deja achiziţionate şi urmează să fie distribuite în teren. Sectorul 2 dispune de 46 de autocompactoare noi (autovehicule de transport gunoi) de ultimă generaţie, software pentru cântărire, monitorizare şi control, 133.584 de pubele şi 2.500 de module pentru colectarea selectivă a deşeurilor.

„E un proiect absolut necesar pentru Sectorul 2. Nu vom mai avea saci galbeni cu gunoaie depozitaţi pe spaţiul public, la marginea trotuarelor. Avem deja aceste echipamente achiziţionate, iar în perioada următoare pubelele vor ajunge la casele oamenilor. Pentru distribuția în teren a pubelelor vom organiza o procedură de licitație în cel mai scurt timp”, a spus Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.

„Vom demara în cel mai scurt timp procedurile pentru montajul în teren a celor 2.500 de unităţi mobile metalice în care vor fi amplasate pubelele, pentru a nu fi vandalizate sau deteriorate, iar ulterior vom distribui către asociaţiile de proprietari şi case individuale cele peste 130.000 de pubele pentru precolectare separată pe fracţii. Ne pregătim din vreme pentru a trece la un sistem de colectare selectivă de la 2 fracţii – câte avem în prezent – la 5 fracţii separate”, a spus Elena Tudose, administratorul public al Sectorului 2.

 

 

Citește mai mult