Ionuţ Georgescu: „Mă aştept la cereri de plată din ce în ce mai mari şi mai nejustificate“
Intenţia Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor de a obliga OIREP-urile să achite facturile Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară, pe baza cotelor de piaţă, fără negocieri şi fără o minimă verificare a deşeurilor colectate, a creat mari îngrijorări în rândul producătorilor. Pentru a afla care ar putea fi efectele acestui nou mod de colaborare impus de ADI-uri, i-am adresat câteva întrebări lui Ionuţ Georgescu, CEO FEPRA EPR, organizaţie care deşi nu face parte din Asociaţia OIREP Ambalaje, este una dintre cele mai importante organizaţii de acest fel din România.● ecologic
ecologic: Care este opinia dumneavoastră referitoare la propunerea de modificare a relaţiei contractuale dintre Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară şi Organizaţiile care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorilor?
Ionuţ Georgescu, CEO FEPRA EPR: În primul rând aş vrea să facem câteva clarificări. Propunerea existentă este ca ADI-urile să transporte deşeurile la reciclatori, să raporteze în SIATD, iar AFM-ul să aloce conform cotei de piaţă cantităţile fiecărui OIREP şi să le oblige să plătească către ADI-uri. Cu toate că la prima vedere propunerea poate că nu ar suna prea rău, eu cred că ea va avea trei efecte extrem de negative. În primul rând, ea va rupe legătura dintre reprezentanţii producătorilor şi ADI-uri. Iar această ruptură va duce la pierderea întregii presiuni făcută de OIREP-uri în ultimii 15-20 de ani pentru implementarea sistemului „Plăteşte pentru cât arunci“ şi a unui sistem coerent şi eficient de colectare separată, presiune care a venit în primul rând din partea producătorilor. Acum toată această presiune dispare.