220 milioane euro pentru „Fabrici de reciclare“

download (14)

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, și președintele AFM, Laurențiu Adrian Neculaescu, au lansat pe 5 martie a.c. Ghidul de finanțare al programului „Fabrici de reciclare“. La evenimentul care a avut loc la GreenGlass, în Popești-Leordeni, județul Ilfov, au participat Gemma Web, CEO RetuRO și Constantin Damov, președintele CA Green Group, precum și alți reprezentanți ai industriei de profil.

Conform calendarului propus, prin fondurile PNRR vor putea fi construite și puse în funcțiune 26 de noi instalații de reciclare a deșeurilor până la data de 30.06.2026. Alocarea financiară acordată prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru lucrările destinate construirii instalaţiilor de reciclare a deșeurilor este de 220 milioane euro. Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat acordat în cadrul unui proiect este de 8,4 milioane euro, echivalentul a 41,6 milioane lei fără TVA. Valoarea minimă eligibilă care poate fi solicitată în cadrul proiectului este de 500.000 euro, calculată la cursul euro stabilit în cuprinsul ghidului de finanțare.

„Venim în sprijinul mediului privat şi astăzi am trimis la Monitorul Oficial Ordinul de ministru în care ne propunem să finanţăm cu 220 milioane de euro, respectiv un miliard de lei, un număr de aproximativ 26 de fabrici de reciclare pe care urmează să le susținem într-un procent care poate ajunge la 75%. Aşadar, 25% capital este al beneficiarului şi 75% este finanţarea pe care o va acorda Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Administraţia Fondului pentru Mediu, bani din PNRR. Pentru a fi completă această «Horă a reciclării» despre care discutăm, mai avem nevoie de încă un lucru, şi anume de aceste fabrici care vor trebui să gestioneze cele opt miliarde de ambalaje pe care ne propunem să le strângem în fiecare an“, a subliniat ministrul Mircea Fechet.

Citește mai mult

Sursa foto: ecologic.rec.ro, aici