Intrebari frecvente – cont GENERATOR

Multe dintre intrebarile voastre se regasesc aici. Pe masura ce apar intrebari noi, vom continua sa completam aceasta pagina. Pentru a ne ne trimite si alte intrebari, puteti sa folositi formularul din pagina de contact.

Ale cui sunt datele si rapoartele?

Datele introduse si rapoartele generate sunt in proprietatea utilizatorilor aplicatiei. Acestia au libertatea de-a le folosi cum doresc. Rapoartele sunt strict confidentiale si agrega – fara a interveni asupra lor – datele introduse in comenzile inchise de ridicare a deseurilor.

Ce fel de rapoarte furnizeaza platforma?

Formatele de raportare furnizate indeplinesc doua obiective majore: in primul rand asigura respectarea prevederilor legale in vigoare si, in al doilea rand, dau informatii relevante pentru orice decizii doriti sa luati in privinta deseurilor pe care le generati si administrati.

Care sunt avantajele utilizarii platformei?

Sunt cateva avantaje mari:

  1. nu este necesar ca toti utilizatorii sa cunoasca legislatia, ci doar sa introduca date intr-un formular simplu;
  2. toata activitatea se poate derula online si la distanta;
  3. datele sunt protejate, nu exista riscul ca un utilizator sa stearga ceva din greseala;
  4. algoritmul de calcul e si el protejat, nu exista riscul ca un utilizator sa greseasca o formula de calcul;
  5. orice modificare legislativa este automat adoptata in procedura de lucru;
  6. se pot administra cam la fel de usor 10 sau 100 de generatori;
  7. platforma ofera diverse rapoarte de evolutie a cantitatilor in timp, structura pe tipuri de deseuri etc.
  8. formatul de raportare oficiala e permanent actualizat, trebuie doar printat, semnat si depus.

Detalii comerciale

1. Cu ce ma ajuta aplicatia la raportarea deseurilor?

Desi rapoartele generate de aplicatie sunt cele obligatorii prin lege (L.211/2011, HG 1061/2008, L.132/2010, HG 856/2005 etc.), utilizarea aplicatiei nu este in nici un fel obligatorie. Aplicatia este doar un ajutor tehnic pentru companiile care au nevoie sa-si administreze corespunzator deseurile si raportarile aferente, conform legislatiei in vigoare.  Constatam in practica ca exista o dificultate majora in acest sens, mai ales pentru companiile care genereaza deseuri diversificate sau au mai multe locatii generatoare de deseuri, locatii pentru care doresc sa intocmeasca raportari iar centralizarea si ordonarea datelor este anevoioasa.

Detalii tehnice

1. Toti operatorii care preiau/valorifica deseuri sunt automat inscrisi in sistem sau vor fi adaugati de catre noi ?

Aplicatia nu administreaza nici un fel de detalii comerciale intre parteneri (generator de deseuri si prestator de servicii de colectare). Adaugarea sau eliminarea partenerilor (in speta, colectori de deseuri) va revine exclusiv, in baza contractelor pe care le aveti semnate cu acestia, a tipurilor de deseuri acoperite de aceste contracte, a valabilitatii lor, etc. Noi va ajutam sa le tineti evidenta, insa alegerea partenerilor si negocierea termenilor colaborarii va revine exclusiv.

2. Cine verifica faptul ca operatorii care preiau/valorifica deseuri inscrisi in sistem sunt autorizati la zi?

Autorizatiile de mediu ale colectorilor fac parte in detaliile comerciale ale contractului si ele nu pot fi verificate efectiv de Expert Deseuri. Platforma poate, insa, sa retina datele de expirare a autorizatiilor sau contractelor de prestari servicii – pe care le introduceti Dumneavoastra in detaliile colectorului – si sa va semnaleze inainte de expirarea acestora. Reinnoirea acestora cade, insa, in sarcina titularului, iar Dumneavoastra va trebui sa ii solicitati sa va remita o copie, pentru a va dovedi valabilitatea autorizatiei sale de mediu sau a celor de functionare.

3. Mai trebuie facute raportari privind deseurile catre autoritatile de mediu locale (asa cum este specificat in autorizatia noastra de mediu) sau autoritatile de mediu pot accesa direct aceste raportari ?

Datele Dumneavoastra sunt complet confidentiale, rapoartele sunt pentru uzul Dumneavoastra propriu. Este alegerea Dumneavoastra cum le veti utiliza, intrucat si raspunderea legala va apartine. Formatul de raport generat este printabil in formatul solicitat de lege (L.211/2011, L.132/2010), insa decizia de-a-l printa, stampila si depune va revine direct. Autoritatile de mediu (sau oricine altcineva) nu au acces la datele Dumneavoastra.

4. Cum aleg industria (cand setez sau modific contul meu in aplicatie)?

Industriile sugerate de aplicatie sunt astfel alese incat sa grupeze domenii de activitate care genereaza deseuri intr-o maniera si tipologie oarecum similare. Daca nu gasiti exact domeniul Dumneavoastra de activitate, nu va faceti probleme: alegeti acea industrie care este cea mai apropiata de activitatea organizatiei Dumneavoastra si apoi oferiti mai multe detalii in campul urmator (“descriere”).

5. Ce inregistrez la descriere (cand setez sau modific contul meu in aplicatie)?

Orice detalii care vi se par relevante pentru a defini mai bine activitatea Dumneavoastra, prin comparatie cu alte posibile companii din cadrul industriei alese la punctul anterior. Cele mai relevante aspecte sunt cele privind deseurile pe care le generati.

6. De ce exista – in cont de generator – optiunea “Salveaza fara datele colectorului”? Nu se salveaza daca nu se foloseste acest buton?

Uneori, la setarea contului, generatorul este posibil sa nu aiba la indemana datele colectorului caruia ii va preda deseurile sale. Cu toate acestea, pentru a nu pierde propriile date introduse, acestea se pot salva si in lipsa informatiilor despre colector. Ulterior, pentru lansarea online a unei comenzi de ridicare a deseurilor, vor trebui introduse datele colectorului si alocate deseurile pe care acesta le va ridica de la Dvs conform contractului. In caz contrar, Expert Deseuri nu are de unde sa stie cui sa trimita comanda de ridicare a deseurilor.

7. Cine intocmeste rapoartele cerute de legislatie? Dar cele de management?

Raportarile la care aveti acces se agrega automat din datele preluate din procesele verbale de predare a deseurilor (Anexele 2 si 3 ale HG 1061/2008). Procesul verbal insusi se genereaza si se actualizeaza automat prin deschiderea si inchiderea comenzilor de ridicare a deseurilor lansate online. Rapoartele astfel generate se impart in doua categorii: cel legale si cele de management (care va dau informatii comparative intre locatii, pe perioade alese, pe tipuri de deseuri, pe colectori, etc).

8. Cand inregistrez o comanda istorica, ce data ii pun?

Indiferent de momentul efectiv al inregistrarii unei comenzi istorice (adica o ridicare din deseuri din trecut), data calendaristica pe care o vom inregistra in platforma, la inregistrarea comenzii, este data trecuta pe comanda. In functie de aceasta data calendaristica, platforma va directiona datele din comanda respectiva in evidentele si raportarile aferente lunii in care comanda respectiva a fost inchisa (adica atunci cand deseurile au fost efectiv ridicate).

 

Pe masura ce apar intrebari noi, vom continua sa completam aceasta pagina. Intrebarile frecvente pentru GENERATOR, PRODUCATOR, COLECTOR, CONSULTANT se regasesc in link-urile respective: GPC sau S.

Pentru a trimite alte intrebari sau a semnala corecturi ori completari, puteti sa folositi formularul din pagina de contact.