RetuRO a depus documentația pentru a fi desemnat administrator al sistemului de garanție-returnare

Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. a depus la Ministerul Mediului documentele necesare pentru a primi acreditarea de a administra viitorul sistem de garanție- returnare din România.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie înființată de către asociațiile reprezentative ale producătorilor de băuturi și ale comercianților, prin intermediul căreia va fi gestionat sistemul de garanție-returnare, dacă va fi desemnată ca administrator al sistemului. Conform legii, în condițiile în care este o singură solicitare de desemnare, RetuRO are la dispoziție 30 de zile pentru a coopta ca acționar Statul Român, prin autoritatea publică pentru protecția mediului, iar Ministerul Mediului are 60 de zile la dispoziție pentru a desemna viitorul operator al sistemului.
Sursa foto: green-report.ro, aici