Noul sistem de garanție-returnare a ambalajelor din plastic, sticlă și aluminiu îi încurcă pe comercianți. Trei din patru magazine nu au finalizat procesul înregistrare în sistemul Returo SGR și riscă oprirea activității
Fie din cauza lipsei informațiilor, fie a diferitelor obligații pe care au fost nevoiți să le îndeplinească, din cei aproximativ 80.000 de operatori economici care vând băuturi în recipiente din plastic, aluminiu și sticlă în România, doar puțin peste 23.000 au finalizat înregistrarea pe platforma Returo SGR.
Alți 32.000 de comercianți au ajuns până în punctul în care să își facă un cont, dar fie nu au declarat cantitatea de băuturi comercializată în 2022, fie nu au declarat punctul sau punctele de vânzare, fie nu au încărcat documentele companiei. Astfel că și aceștia, la fel ca cei care nu s-au înscris deloc, riscă să fie amendați și să le fie suspendată activitatea, în cazul unui control al Gărzii de Mediu.