Kaufland instalează coșuri inteligente de sortare automată a deșeurilor

Photo source: Progresiv.ro

Kaufland introduce în trei magazine din București coșuri de gunoi inteligente pentru colectarea selectivă a bateriilor, a ambalajelor TetraPak și a deșeurilor din plastic și metal, simplificând astfel procesul de reciclare pentru clienții săi.

Folosind tehnologia AI (inteligență artificială), coșurile inteligente BIN-e contactless recunosc automat tipurile de materiale setate, le sortează și le comprimă, controlând nivelul de umplere și de procesare a datelor, pentru o gestionare eficientă a deșeurilor. Clienții pot aduce baterii uzate, ambalaje TetraPak, deșeuri din plastic de toate tipurile și ambalaje din metal, precum doze sau conserve curate. Ulterior, deșeurile colectate sunt preluate în vederea reciclării de către o firmă parteneră specializată, Green PC Ambalaje. Procesul amplu constă în etape de pregătire și reciclarea propriu-zisă, prin termoformare.