ADI ECONEAMŢ și licitația care poate spulbera marea familie a gunoaielor

Din momentul în care a fost anunțat mărețul program pentru managementul deşeurilor în Piatra-Neamţ, prin 2011, toată lumea părea să răsufle ușurată că se rezolvă o problemă delicată într-un fel elegant și pe bani europeni. Valoarea totală a proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț” (SMID) este de 150.965.441 lei, cu tot cu TVA, banii fiind asigurați Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul statului – 105.592.479 lei, precum și din contribuția locală – 2.154.948 lei, la care se adaugă ”cheltuielile pentru lucrările considerate neeligibile în cadrul POS Mediu, dar necesare pentru implementarea proiectului, în sumă totală de 14.116.652 lei”, după cum informează Consiliul Județean (CJ) Neamț. Așa au apărut un depozit central la Girov, trei stații de transfer la Cordun, Târgu Neamț și Tașca, plus o stație de sortare la Cordun. În proiect, județul a fost împărțit în 4 zone. Contractul de concesionare a serviciilor pentru Zona 1, cea din jurul municipiului Piatra Neamț, dar fără a include și orașul, ar fi trebuit publicat în iulie 2016, dar el nu este nici acum, în 2023, funcțional. Mai mult, licitația organizată de ADI ECONEAMŢ la finele anului trecut a generat ceea ce poate fi numit scandalul ultimilor ani în privința licitațiilor mânărite sau înlesnite de o comisie extrem de neatentă.

 

Sursa foto: mesagerulneamt.ro, aici